Iubitule, nu mai vreau sa ma salvezi! (jurnal al regasirii de sine)

Iubitule, nu mai vreau sa ma salvezi! (jurnal al regasirii de sine)

 

Iartă-mă, iubitule, pentru că te fac templu al mistuirii mele!

E un drog atât de liniștitor fascinația atingerii tale, e atât de bine să mă las hipnotizată de respirația ta! Simpla apropiere a spiritelor mă tulbură într-un mod inexplicabil. Dar atunci când pleci de lângă mine, chiar și cu gândul, sentimentul de inutilitate și abandon e paroxistic, tăcerea e asurzitoare. Devin rece, imună, meschină, tot ceea ce nu credeam că o să fiu vreodată în preajma ta. Și totuși, de ce simt nonsensul trăirii cum îşi cere drepturile, îmi despică măduva şi îmi sfâşie pielea? Să țâșnească prin toți porii afară din mine această senzație!… așa că mă agăț mai tare de tine, fii salvarea mea!

Mie însămi loc pustiu m-am făcut, ăsta e păcatul meu. Nu în mine și în legătura mea cu sursa creației căutam adevărurile, mărețiile, eliberarea, ci în altă zidire de-a sa, bărbatul. O zidire neîncăpătoare, care-și găzduiește alte temeri, traume și neajunsuri, unde să mai încapă și ale mele?

sunny-field-engagement-1În acest chip m-am prăvălit cu capul înainte în necazuri, în tulburări, în rătăciri. Am căzut departe de esența mea, de Dumnezeul din mine și m-am rătăcit. Găsește-mă și redă-mă mie, iubitule! Fii tu salvatorul durerii mele, al lipsei mele de identitate. Nu mă prețuiesc, mai bine spune-mi tu cât sunt de valoroasă. Iubirea este o fantasmă, fă-o tu realitate. Realitatea îmi este străină, expiră și viața mea prin răsuflarea ta.

Da, știu, durerea a fost pentru mine cea mai mare binecuvântare, pentru că m-a scos din autohipnoza ignoranței, din autoamăgirea care a luat înfățișarea multor țeluri nepotrivite pentru mine. Durerea simțită e un semn că negarea se apropie de sfârșit, că rănile ies la suprafață și se cer vindecate, nu amânate. Dar pasul spre liniștire este durerea asumată.

Știu, acum am enorm de multe să învăţ, pentru că am uitat atât de multe… Dar înțelege-mă, iubitule, că am nevoie să mă regăsesc. Sunt locuită de atâtea pasiuni și năzuințe, pe care le-am direcționat doar spre tine. Știu, de aceea te-ai simțit atât de sufocat, te-am acaparat cu toată energia, ale cărei valențe au fost nuanțate în negru.

Mă aflu într-un punct mort tocmai pentru că am vrut să cuprind taina existenței mele și iubirea pură cu mintea, cu dorințe și pretenții de a te ajusta la grandoarea egoismului meu. Nu ţi-am aşternut patul lui Procust, ci cel al percepției mele în care aveai datoria să te potrivești perfect.

Simt ce am de făcut acum, mi-a strecurat vocea interioară uneori șoapte ale realității, dar vai, mai bine abandonam toată simțirea și răspunderea de sine în îmbrățișarea dulce-amară a patimilor noastre! De aceea, acum, în zorii regăsirii mele, știu că am nevoie de introspecție, să mă aplec cu smerenie și curiozitate în fața șoaptelor umile care-mi macină interiorul. Și am nevoie de acceptare. Să accept totul, să primesc totul în mine, tot ce-mi oferă nou descoperirea de sine. Dacă nu fac astfel, ci caut să mă feresc de cea mai mică suferință provocată de înfruntarea propriilor tenebre (și vai, cât de bine le cunosc și cât de vehement le alung în întunericul conștiinței mele!), dacă mă refugiez în rațiunea îndoielii, lumea nu va reuși să capete vreun sens pentru mine. Şi asta pentru că eu, care o privesc, nu-mi găsesc sensul. Și atunci cum să trăiesc cu sens iubirea? Dacă haosul îmi este suveran, cum să cunosc alt mod de a viețui și a conviețui?

Am fost o smintită care necontenit mă contraziceam singură și, cu toate acestea, mă așteptam să văd lumea pură și plină de sens. Dar de astăzi nu-mi mai ofer false consolări, nu mai caut să scap, așa cum făceam zi de zi. Îmi îmbrățișez pe deplin amarul neputinței mele, pentru că accept în sfârșit să-mi fie profesor. Să învăț vindecarea, să-mi practic fericirea, să trec examenul iubirii.

Chiar de astăzi trăiesc autentic, pentru că în autentic întrezăresc coerența ființei mele, calitățile cu care am fost dăruită, rezonanța între gândire, simțire și făptuire.

O, minunată femeie străină, mulțumesc că m-ai deșteptat din amorțirea spiritului, mulțumesc că mi-ai înțeles frământările și că mi-ai răbdat nehotărârea! Rătăcirea în întuneric ia sfârșit, mulțumesc că m-ai așteptat!

Și poate tu, iubitule, nu mă vei recunoaște în noua formă, nu vei întâmpina întoarcerea fiicei pierdute, nu-mi vei savura vitalitatea și trezita splendoare. Atunci te voi desprinde de mine și voi continua calea regăsirii mele. Va fi pierderea ta, nu a mea! În mine nu vei mai găsi justificări și explicații. Pentru că nu voi mai simți să-mi ascund propria strălucire. Și voi fi suficientă pentru mine însămi.

Dar, iubitule, poate te vei alătura în saltul meu spre femininate, potenţator şi al energiei tale masculine. Poate vei transcende împreună cu mine viciile relației noastre. Atunci vom integra în noi exaltarea unirii în spirit. Ne vom aminti de ce ne-am ales unul pe celălalt, vom reduce orgoliul și separarea la tăcere, în favoarea valorilor şi frumuseţilor care ne unesc. Atunci mă voi dedica ție într-un jurământ asumat: “Te iubesc și nu există cale de întoarcere!”

 

Notă: Consemnările de faţă sunt adresate celor care îşi recunosc propria experienţă în aceste cuvinte. Negăsirea de sine în celălalt conduce spre o identitate confuză şi iubire adictivă. Saltul de la subterfugiul negării către libertatea interioară şi reîntregirea de sine este clauza de fond pentru trăirea iubirii sănătoase.

Dona Sasarman

P.S.: Pentru porţii mai dese de introspecţii şi resurse pentru fiecare zi, te invit să te alături pe Facebook comunităţii Life Avenue, aici: www.facebook.com/LifeAvenue

(8) Comentarii

  • mirela beudean
    20 Jan 2014

    Atata nevoie aveam de toate lucrurile identificate in aceste frumoase randuri…nu stiam cine,cand poate sa mi le spuna,sa le simt citindu-le,ca-mi sunt cunoscute… doamne sunt atat de frumos expuse,apreciez mult aceasta pagina….sa nu ne privati,pe noi cititorii niciodata de aceste lucruri atat de frumoase

    • Dona
      20 Jan 2014

      Pentru că există oameni ca tine, care au nevoie de asemenea resurse de conștientizare și putere, va exista și inspirația celor care pot să le ofere. Mulțumesc pentru cuvintele frumoase!

  • Alexandra
    20 Jan 2014

    Felicitari! Ma bucur sa vad exprimata atat de frumos si armonios: Inspiratia. Se simte pasiunea,iti doresc mult succes in continuare……sa ne mai incanti si pe noi, cu tot ce vine spre tine! :-)

    • Dona
      22 Jan 2014

      Mulțumesc pentru aprecieri, Alexandra :)

  • Maria Dorotea
    30 Jan 2014

    Dona, nu stiu daca ceea ce ai scris este rezultatul unei constructii rationale sau rezultatul experientei proprii. Nici nu are importanta!
    Pot insa sa intaresc din experienta mea tot ce ai scris.

    • Dona
      30 Jan 2014

      E mai degrabă o combinație între propriile trăiri și o atentă observare a viciilor și zbaterilor omenești. Și da, confirmările celor care se regăsesc în expunerile mele de idei sunt un balsam pentru suflet :)

  • anca
    12 Mar 2014

    Draga Dona,am avut ezitari la inceput in a face un comentariu,insa citind 2 din articolele tale,impulsul de a scrie a fost prea mara ca sa-i rezist.Asta din 2 motive.Primul:sunt una dintre victime de mult timp care cauta solutii si are un sac de intrebari care incep toate cu de ce?”,neputand parca iesi dintr-un blocaj pe care l-ai descris cum nu se poate mai bine si AL DOILEA, faptul ca scrii intr-o maniera atat de realista si usor de priceput.Felicitari din suflet si multumesc pt ca eu in ac moment nu sunt capabila sa descriu propria mea stare mai bine decat ai facut-o tu.Toate aceste cuvinte imi umbla prin creier dar sunt incapabila sa definesc ce simt.multumesc,multumesc,multumesc.

    • Dona
      14 Mar 2014

      Cu cel mai mare drag, Anca! Ştiu cât de terapeutice pot fi nişte cuvinte în care ne regăsim trăirile. Ne oferă mai ales sentimentul de apartenenţă, senzaţia că nu suntem singuri în problemele şi introspecţiile noastre. Te îmbrăţişez!

Lasa un Comentariu